Tuesday, June 9, 2015

Apa în visele mele...

Cu gândul la mare, la ce sentimente naşte ea în mine, la faptul că nu ştiu să înot, mi-am adus aminte de nişte vise avute cu mulţi ani în urmă, vise care îmi dau şi acum fiori pe şira spinării şi pe care le văd în minte şi le retrăiesc ca şi cum le-am visat azi noapte.

Visul 1 - faleza irlandeză

Ştiti falezele acele abrupte de prin Irlanda? Cu pământ negru, cu mări spumegând, cu iarba verde ca smaraldul, cu valuri aprige spărgându-se de mal? O astfel de privelişte m-a bântuit în vreo două nopţi, cu o maşină care stă sa cadă cu roţile din spate pe faleza aceea abruptă, eu singură şi o groază care-mi trepida în toata fiinţa.



Visul 2 - marea cu aspect selenar

Ăsta e cel mai bizar vis şi cel mai bizar e că recent am văzut o fotografie cu ceva ce reprezenta fix imaginea din visul meu. Problema e că eu am visat asta pe la vreo 14 ani, iar eu am văzut acum la 30 acea imagine.

O apă argintie de jur imprejurul meu, eu-s pe mijloc pe un banc de nisip argintiu şi el. Cerul e tot argintiu, soarele sclipeşte, dar tot în luciri alb-argintii. Unde mă uit, stânga, dreapta, doar marea aceasta argintie, nu adâncă, nu are mai mult de 5 centimetri şi bate în valuri line, dar eu nu am decât acest banc îngust de nisip argintiu pe care pot călca.



Visul 3 - calc pe apă

E o apă adâncă, albastru închis, neagră în unele porţiuni şi verde smarald în altele. Eu sar dintr-o barcă în alta, calc pe porţiuni înguste de lemn care plutesc, iar groaza mea e că mă voi duce în acel adânc la fund, şi sar de pe un lemn pe altul, cu o frică viscerală în mine.



Visul 4 - marea a venit în oraş, a ajuns la etajul meu

Sunt în casă, în apartamentul în care am copilărit. Ma uit pe fereastră şi văd că marea e de jur-împrejurul blocului. Mă întreb ce înseamnă şi oare cum voi mai ieşi eu din casă cu apa aia care ajunge la etajul 3?

*nu cred in vise, nu le dau vreo importanţă, dar cele povestite mai sus erau traite des, la disanţe mici de timp şi trebuie să fi avut un corespondent din realitate, cu cele cu care mă confruntam atunci... Cert este că n-am mai visat aşa ceva demult, iar când voi învăţa să înot, voi încheia cu totul acest capitol al mării care-mi provoacă mici angoase :).

No comments:

Post a Comment