Thursday, July 27, 2017

Jurnal de mulţumire


Doamne, apreciez mult şi îţi mulţumesc ♥:
  • pentru că-s iar studenta, la buget de data asta. Mi s-au deschis toate uşile ca să ajung aici. Sper să fie aşa şi pe următorii 3 ani.
  • pentru reîntâlnirea cu sora D., care e colega cu mine acum la facultate.
  • pentru că ceva ce după care tânjeam din noiembrie anul trecut s-a întâmplat, adică am fost invitată în oraş de cineva pe care simpatizam :)). Unele lucruri se întâmplă fix când trebuie şi mă bucur că am ieşit doar noi doi când am putut s-o iau şi eu amical. Singurul minus e că e vară. Nu-mi plac întâlnirile şi dragostea vara :)
  • pentru că săptămâna asta am putut să fac ceva ce mi-am propus. A fost greu să ajung acolo, dar m-am ţinut de cuvânt. A început să fie foarte greu să nu mai fac ce-mi propun, am o stare aşa rea după, de zici ce e aia...
  • pentru că m-am găsit azi pur întâmplător cu fostul coleg C. la catedrală, iar apoi am fost împreună să mâncăm.
  • pentru că prin blândeţe poţi corecta unele lucruri mai bine decât dacă ai face-o pe un ton aiurea...

Tuesday, July 25, 2017

Decalogul economisirii

Am găsit un flyer la o bancă cu câteva idei care mi s-au părut simpatice şi demne de luat în seamă.



10 reguli pentru a-ţi face un obicei din a economisi

1. Ia micul dejun. Îţi iei energie pentru întreaga zi şi mănânci mai puţin în rest.


2. Invită-ţi prietenii acasă, în loc să ieşiti în oraş. Prepară ceva de mâncare şi începeţi un board game. Distracţie cu cheltuieli minime.

3. Păstrează-ţi mâinile curate. Mai multă sănătate, mai puţini bani cheltuiţi la doctor. Atât de simplu.

4. Mută-ţi conturile bancare la o instituţie care să te respecte. O bancă la care taxele şi comisioanele sunt transparente şi corecte.

5. Lasă-te de obiceiurile scumpe şi nesănătoare. Fă un calcul să vezi câţi bani ai avea în plus doar dacă nu ai mai fuma, de exemplu.

6. Bea mai multă apă. Un pahar de apă înainte de masă ajută şi la digestie, şi îţi reduce şi apetitul.

7. Nu merge la cumpărături atunci când eşti supărat. Eşti predispus să-ţi iei lucruri care nu sunt necesare.

8. Respectă cu sfinţenie regula celor 10 secunde. Înainte să pui ceva în coş, aşteaptă 10 secunde. S-ar putea să te răzgândeşti.

9. Înscrie-te la orice program de loializare. Te bucuri de reduceri de fiecare dată când faci cumpărături, iar reducerile cresc cu cât cumperi mai mult.

10. Nu renunţa nici o secundă. Fără motivaţie? Adu-ţi aminte de visurile pe care vrei să ţi le îndeplineşti.


Friday, July 21, 2017

Versete din Biblie utile în anxietate :)




Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel, Cap.4, versetele 6,7

"Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu."

"Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus."

Psalmul 62, versetul 8

"Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta."

Psalmul 27, versetul 9

"Domnul este ajutorul şi apărătorul meu, în El a nădăjduit inima mea şi mi-a ajutat."

Psalmul 61, versetul 2

"Pentru că El este Dumnezeul meu, Mântuitorul meu şi Sprijinitorul meu; nu mă voi clătina mai mult."

Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru Cap.5, versetul 7

Lăsaţi-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi.

Cartea lui Iosua Navi Cap.1, versetul 9

"Iată îţi poruncesc: Fii tare şi curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge"

Sfânta Evanghelie după Matei Cap.1, versetul 9

"Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi."

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel Cap.13, versetul 6

"Pentru aceea, având bună îndrăzneală, să zicem: "Domnul este într-ajutorul meu; nu mă voi teme! Ce-mi va face mie omul?"

Psalmul 93, versetul 22

"Dar Domnul mi-a fost mie scăpare şi Dumnezeul meu ajutorul nădejdii mele"

PSALMUL 117, versetul 1

"Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui."



Thursday, July 20, 2017

Jurnal de mulţumire


Doamne, apreciez mult şi îţi mulţumesc ♥:
  • pentru prieteni
  • pentru familie
  • pentru susţinere
  • pentru cărţi
  • pentru oameni frumoşi
  • pentru oportunităţi şi uşi care ţi se deschid singure, când acela e drumul tău!
  • pentru crema vindecătoare de la Pell Amar (chiar aşa îi zice), care mi-a mai alinat durerea de la încheietura mâinii stângi
  • pentru determinare, voinţă şi trecere peste momentele de "renunţ". Uneori îţi dai seama că "renunţ" nu mai e o opţiune pentru tine
  • pentru rudele îndepărtate care încă te caută, m-am revăzut cu un văr de doi din partea mamei, care mereu când revine în România cu familia, mă caută

Wednesday, July 19, 2017

Acum...




O fotografie de acum...
pe tot ce e în imagine am dat cam 22 de lei. Nu mi-e ruşine să caut în coşul cu -50% de la Mega Image, din bananele mai scofâlcite fac smoothie, conopida aceea care are doar câteva punctuleţe de negreală pe ele o voi găti la cuptor, ardeii îi voi pune la o supă de legume. Din piaţa de legume am luat şi nişte roşii mai scofâlcite la un preţ de nimic, la fel nişte ardei graşi şi ardei bulgăresc, care era mai ieftin cu 2 lei pentru că tot aşa erau mai moi. Ardeii bulgăreşti îi voi toca mărunt şi îi voi pune la borcan, iar roşiile şi ardeii vor fi tocaţi mărunt şi ei şi puşi în pacheţele la congelator pentru viitoare supe.

Experimentez...

...ceva ce nu-mi place, trezitul la ora 9!!!!!!!!!!!! Nu mă pot da jos din pat oricât de devreme mă culc! :(

Ma uit la/ascult...

...cam nimic...

Mă bucur să...


...să-mi fi schimbat un pic obiceiurile, grupurile în care mă învârteam. E un suflu nou când intri în contact şi cu alţi oameni. Pe week-end m-am văzut cu un văr de doi şi cu nişte prieteni de-ai lui, mi-a făcut plăcere să discut cu ei, erau oameni amuzanţi şi inteligenţi.

Fac...


...diverse pe la muncă!

Scriu...

...pe blog şi tot zic să reiau şi jurnalul...

Pot...


...să aleg între a lăsa orele să treacă fără să fac nimic, sau a le lăsa să treacă făcând ceva. Timpul trece şi dacă acţionăm şi dacă nu, dar parcă e aşa bine când vezi că faci una alta, iar experienţele se adună...

Planific...

...în septembrie voi trece o piedică interioară. Ca să o trec pregătită va trebui să fac şi eu unele lucruri, adică să-mi fac partea mea. Trebuie doar să las lenea la o parte!

Visez...

...dar la ce nu visez eu?

Beau...

...cafea, apă, pe week-end am testat cidrul Dacic, însă am constatat că nu mai suport alcoolul...

Mă simt...

...bine zic eu...

Mă gândesc...

...că vreau o pauză de Fb şi că trebuie să mă pun mai mult pe primul loc, să nu mai tânjesc după atenţie...

Cărţi pe noptieră...

...mult prea multe: am finalizat "Troiţa mărturisitorului", o carte despre un sat de pe lângă Sibiu unde a copilărit autorul. E o carte faină despre tradiţiile populare româneşti, viaţa satului cu durerile şi bucuriile ei, cum i-a cotropit comunismul, un pic despre rezistenta din munţi etc.O lectură plăcută, ce nu mi-a plăcut e faptul că a fost redactată slab, cu multe greşeli ortografice. Apoi mai am aşa: "Viitor cu cap de mort", o carte pe care trebuie s-o citesc mai mult dintr-o conjuctură, "Claustrofobia", "Anxietatea la copii", "Terapii cognitive" şi un album superb cu Grecia, acestea două din urmă luate ieri de la biblioteca judeţeană. Mă dusesem doar după "Terapii cognitive" şi mi-a sărit în ochi şi cealaltă, cred că-s prima care o lecturează că e nou-nouţă.

Gătesc...

...nu mare lucru. De la începutul lunii nu am mai mâncat carne şi mă simt foarte bine. Nu voi deveni o habotnică din aia de luptă pentru drepturile animale, ci am ales să mă hrănesc aşa din motive financiare, de simplitate şi pentru sănătate. Acum sunt într-un stadiu în care dacă am în casă o singură chestie ce poate fi mâncată (fructe, legume, ceva gătit), mă consider bogată şi mulţumită.

Tuesday, July 18, 2017

Două excursii de anul acesta

Unul din obiectivele mele pentru anul acesta a fost să călătoresc. Până acum am reuşit să fac două ieşiri din localitate, iar despre ele am să vă povestesc mai jos.

Cap Kaliakra

Ca să fiu în ton ce cu am mai scris pe aici zilele astea, am să îmi încep povestea cu plecarea la Cap Kaliakra. Plănuiseră verişorii mei să mergem undeva pe la începutul lunii martie, eu îmi doream de mult, am zis ok.

Cu ani în urmă am anulat o excursie pe care o plătisem deja către Balcic din cauza anxietăţii mele. Laşităţile acestea pe care nu le înfrunţi rămân un reminder puternic şi viu în mintea ta, frica de atunci, chiar dacă veche, revine. Am tot plimbat în minte acel moment cu excursia anulată când verii mei mi-au propus să mergem, dar am zis să amân bătaia de cap pentru mai aproape de ziua plecării. Mă gândeam că voi fi cu oameni care ţin la mine şi într-o maşină mică, nu autocar, eu nu mai sunt acelaşi om şi poate nu va fi aşa rău.

În noaptea de dinainte de excursie îmi amintesc că m-am trezit în mijlocul nopţii cu ceea ce părea sau putea fi ciclul acela de gânduri şi griji care-mi va genera o frică mai teribilă. M-am trezit şi mi-am zis atât: "hai, mai scuteşte-mă! Fie ce o fi, eu mă duc cu ei acolo, chiar de-ar fi să fac o scenă pe drum de frică." Şi am adormit la loc tun.

M-am trezit, m-am îmbrăcat, au venit şi m-au luat verii mei de acasă, am plecat spre Bulgaria şi am avut cea mai frumoasă zi de până atunci. Fără nici o stare aiurea :).

(Nu găsesc mai multe poze de la această ieşire, când le voi găsi le voi ataşa)



Călătoria la Timişoara

Pe 15 şi 16 iunie, în interes de serviciu, a trebuit să merg la Timişoara. Urma să merg însoţită de cineva, o persoana cu care n-aş fi vrut să stau atâtea ore în preajma, nu se ştia încă dacă luăm maşina mică, sau trenul... era totul incert. În zilele anterioare plecării am avut tot felul de stări, de gânduri, de frici, bâzdâci, aproape că nu ţipam prin casă că EU NUUUUUUUUUUU VREAAAAAAAAAU SĂĂĂĂ MERG. Printre isteriile astea mentale mai aruncam şi o rugăciune: "Doamne, fie voia Ta, fă să fie cum e mai bine", "Maica Domnului, aranjează-le Tu...".

A venit ziua plecării, am aflat că mă voi duce singură cu trenul. Eram permanent în tensiune, dar m-am dus înainte şi tot înainte. La dus am luat un tren cu legătură, iar legătura din Bucureşti spre Timişoara, undeva pe la 2 noaptea s-a defectat. Am stat vreo 2 ore în câmp, iar la un moment dat au oprit şi lumina în vagoane, lăsând nişte becuri chioare din loc în loc. În stanga mea era un fost mecanic la CFR care povestea într-un stil DRAMATIC cum a decăzut CFR-ul, că poţi muri cu zile în trenurile de azi etc. Ce povestesc eu acum ar fi fost cadrul perfect pentru nu un atac de panică, ci o sută... Dar eu eram ATÂT de calmă şi relaxată... Dacă simţeam vreo senzaţie vagă îmi spuneam în minte: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă", "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mâtuieşte-mă", "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-Te..."...au trecut cele 2 ore, trenul a pornit şi am ajuns.







Acolo la Timişoara a trebuit să-mi înfrunt un alt set de frici, să vorbesc în faţa a mulţi oameni necunoscuţi, ba am dat şi interviu la o televiziune, a mai trebuit să dorm într-un pat diferit cu mai multe persoane la un loc... Singurul moment în care am simţit senzaţia aia alienantă de "unde sunt, ce se întâmplă?" a fost doar când am intrat în curtea şcolii unde se ţinea evenimentul, dar mi-a trecut repede, iar teama cu locul de dormit a fost egală cu zero, compania celor două fete cu care am dormit a fost aşa plăcută, iar somnul atât de odihnitor încât îmi era ruşine a doua zi să mai gândesc ceva aiurea...

Acum, în secunda asta, mă bucur aşa mult că am fost în aceste două locuri că nu am cuvinte. Mă simt mai bogată şi o idee mai curajoasă...

Concluziile sunt (pentru un anxios):

-nădejdea să fie pusă exclusiv în Dumnezeu, dar trebuie lucrat în aşa fel încât toate fibrele fiinţei tale să se încreadă în El, să trecem de stadiul credinţei raţionale...
-blândeţe cu tine, paşi mici...făcut ce se poate acum. Eu am putut să merg acum cu maşina şi cu trenul, mai am de făcut doi paşi până simt că mi-am înfruntat şi alte piedici ceva mai mari. Dar asta nu trebuie să devină motiv de ură pe mine, ci prilej de a cultiva răbdarea şi compasiunea.

Pe curând!

Irina

Thursday, July 6, 2017

Jurnal de mulţumire

Toată debandada asta cu gândurile şi stările mai puţin plăcute m-au scos din capacitatea de a mai vedea, observa părţile bune şi frumoase ale vieţii. Am ajuns să mă streseze şi enerveze tot din casa mea şi din afara casei mele. Deci se impune reluarea jurnalului de mulţumire.

Doamne, Îţi mulţumesc şi apreciez mult ♥ :

  • uleiul esenţial de levănţică şi levănţica în general
  • patisera Paul
  • cămăşile albe
  • parfumurile fresh de vară - acum folosesc unul de la Elisabeth Arden cu ceai verde şi iasomie
  • parfumul primit cadou de la tata ieri - Eau de merveilles Blue - Hermes, ceva de vis...rafinat, discret, gând de vară
  • cartofii wedges
  • pentru ajutorul primit de la alţii, când m-am încumetat şi eu să ÎL CER 
Şi lucrul cu care ar fi trebuit să încep de fapt: mulţumesc pentru faptul că existaţi voi, cititorii acestui locuşor, pentru că vă faceţi curaj să îmi scrieţi şi să mă susţineţi... Ultimele mesaje din partea voastră m-au copleşit... iar dacă cineva citeşte aici şi nu are curaj să-mi scrie public, o poate face pe căsuţa de email: floricelecolorate at gmail.com sau pe mesageria privată a paginii mele de Facebook - Blogul de la mare. ♥

P.S. Legat de mesaje(comentarii), mă doare inima când văd că le ştergeţi după ce le public... dacă nu am apucat să răspund, nu e că nu am vrut, ci nu am avut timp şi am vrut să găsesc un moment în care să pot scrie ceva pe îndelete... dacă apuc să răspund unui comentariu mai nou, e din cauză că am putut să scriu atunci pe loc ceva cu noimă, nu că pe unele le ignor, iar la altele răspund imediat. ♥

Monday, July 3, 2017

De ce eu?

Când şi când, mai rar (acum) sau mai des (pe vremuri) mai apare în capul meu întrebarea "de ce eu?". Fiecare om are crucea lui formată din anumite greutăţi, piedici interioare, frustrări, suferinţe.

La mine cele pe care le-am mai povestit aici ca fiind suferinţele mele trecute sunt o parte, o parte care poate fi expusă. Apoi sunt multe altele care nu pot fi spuse decât în gând.

Când şi când mă mai întreb "de ce eu?". Mi se pare că fiecare om are un nivel până la care poate accepta lucrurile rele din viaţa lui. Sau măcar dezvoltă un mecanism de supravieţuire cu ele sau cu amintirea lor, cum am făcut eu cu cele două decese la care am fost martoră în copilărie - a mamei şi a fratelui meu. Dar sunt atâtea care au rămas în urma lor, sau poate nici măcar ca urmare a acestor evenimente cu care mi-e greu să tăriesc, încât nu ştiu ce să mă mai fac.

Eu când mă întreb "de ce eu?", nu mă întreb despre ce a fost, ci ce s-a întâmplat de am ajuns acest om şi de ce trebuie să îndur atâtea? De ce trebuie să fiu acest om care înainte de a păşi în afara casei se îndoieşte de 20 de ori de cum arată, de cum s-a îmbrăcat, de ce va zice, de cum va fi percepută. Acest om căruia îi vine foarte greu să facă lucruri pe care alţii par a le face cu o naturaleţe desăvârşită. Un om căruia nu i se pare corect să treacă prin atâtea rahaturi şi tot el să rămână prins de ambele picioare cu cutii goale care răsună la fiecare pas pe care îl face.

Ştiu că anxietatea asta pe care o am nu e a mea.

Eu am fost un copil care îşi dorea să facă multe, dar a fost educat că nu e bine, că te îmbolnăveşti, că după râs vine plâns, că există pericol la orice pas. Eu am fost un copil care alerga ca nebunul în faţa scării, care vara avea ambele coate şi ambii genunchi plini de semne de bună purtare. Jucam ascunselea cu vecinii, ţară, ţară vrem ostaşi... Viaţa palpita în mine!

Eu nu am fost născută să fiu anxioasă şi fricoasă şi să mă îndoiesc de un miliard de ori înainte de a face un pas.

Frica mea de întuneric din copilărie nu era de fapt frica mea. Era frica altcuiva care dormea cu o lumină aprinsă pe hol. Obişnuită atât de mult cu acea lumină, nu puteam merge în tabere fără să fiu terifiată la ideea că voi dormi în întuneric beznă. Că voi trece cu trenul prin tuneluri neiluminate şi mă voi sufoca de frică. Că voi merge iar la ţară la verişoarele mele şi acolo e întuneric, întuneric noaptea...

Anxietatea nu e a mea, e un dar primit. Faptul că am picat examenul de conducere de 4 ori, nu a fost frica mea, a fost o frică primită în dar. Frica celei care a luat într-un final carnetul de şofer, dar care era atât de neîncrezătoare în ea însăşi încât nu a condus decât cu cineva în dreapta, iar o dată, ultima dată când a mai şi condus, i-a murit maşina în interescţie, a coborât din ea şi a lăsat-o acolo.

Neîncrederea asta în mine, faptul că fac un pas înainte şi apoi cedez, renunţ, nu-s ale mele, nu le revendic, nu vreau să mi le atribui, nu vreau să zic că ele mă caracterizează.

Ar fi enorm de multe de zis, multe lucruri aiurea, dar mă opresc aici. Ştiu că şi cele ce mi le-au pasat nu au făcut decât să ducă şi ele mai departe ceea ce au primit. Oricât de injust, incorect, nedrept, crud, handicapator de viaţă ar fi, asta e crucea mea.

Doamne, miluieşte!

P.S. În secunda asta nu-s deznădăjduită, ştiu că ceea ce trăiesc acum sunt pârghiile prin care voi ţine legătura cu Dumnezeu şi tot El, cel ce a biruit moartea, mă va ajuta şi pe mine să biruiesc.

Icoana Învierii - Anastasis e preferata mea şi prezintă lucrarea pe care o face Hristos cu noi.





Sursă imagini aici.

Saturday, July 1, 2017

Se ridică o nouă problemă...

Pe lângă ce am scris aici şi aici, mă mai confrunt cu două frustrări teribile vara asta.


Sursă foto aici


Una din ele e că grupa mea de la dansuri pleacă în Creta în septembrie, iar eu dau din colţ în colţ că nu merg şi eu.

Nu e că nu aş avea bani, nu e că nu mi-aş dori, dar nu mă voi duce nici tura asta (au mai fost plecaţi un week-end în mai la Louftraki) pentru că... mi-e teamă de avion.

Şi nu mi-e teama aia că vai, pică avionul, mor. Ci e un fel de calustrofobie să-i zicem. Gen ce fac eu în cilindrul ala de metal, o să simt că mă sufoc şi nu am pe unde să ies. Apoi o să încep să mă port ciudat şi toţi vor râde de mine. O să mă sufoc, o să... mă rog, nu vreau să scriu până mâine la ce se gândeşte un anxios, mai ales unul care a trecut prin toate formele de atacuri de panică, când e pus să facă ceva ce-l scoate din zona lui de siguranţă.

Ştiu că în mare parte totul e în capul meu, dacă nu chiar 100%. Ştiu că frici mai mici a trebuit să mi le calc efectiv în picioare, ca apoi să rezulte lucruri frumoase din ele (nu am scris încă de vizita mea la Timişoara şi de ieşirea la Cap Kaliakra)...

(Priviţi imaginea de mai jos. De ce să priveşti aşa ceva, când poţi sta acasă?)


Sursă foto aici

Cert e că trebuie să lupt prin toate modalităţile pe care le pot gândi ca să trec de această piedică. Nu pot sta să plâng şi să-mi fie ciudă efectiv pentru că mi-aş dori să fiu şi eu într-un loc cu prietenii mei, dar nu pot pentru că am frici debilitante.

Aceste rânduri sunt doar o introducere pentru ceea ce sper eu să fie o ieşire din această teamă iraţională.

Închei cu o concluzie la care am ajuns azi gândindu-mă la ce am scris mai sus:

Anxietatea e o formă de necredinţă.