Tuesday, June 27, 2017

Mărul stricat şi găunos

Săptămâna aceasta, cineva tare drag mie, va scoate actele cu cel pe care l-a ales pentru a îi fi soţ. În loc să mă bucur complet, cele mai urâte lucruri se iţesc din sufletul meu.



...

Tot privindu-mă, tot urmărindu-mă, cunoscându-mă până în adâncul meu, mi-e tot mai limpede că mie nu-mi va fi rezervat un asemenea drum. Nu pentru că nu ar fi persoane care să mă vrea în viaţa lor, ci pentru că-s complet stricată interior pentru a fi capabilă de iubire, de familie, de un drum în doi. Eu nu numesc asta, ca unii, libertate, ci un handicap sufletesc...

Un suflet meschin,

Irina

Sunday, June 25, 2017

Despre luna iunie...

Luna iunie nu a fost luna mea, aşa am simţit. O lună de mari prinderi, zbateri, răscoliri interioare, activităţi, obligaţii... o lună în care am trecut dintr-un punct de vedere la un altul opus cu 180 de grade pe mai multe fronturi. 

O lună în care literlamente am rămas falită până la următorul salariu, tăindu-mi-se pe rând abonamentul la telefon, abonamentul de internet şi cât pe ce să fie întreruptă şi lumina dacă nu mă ajutau ai mei cu o sumă consistentă pentru a achita o factură restantă. Da, e aproape iulie, iar eu încă plătesc facturile de curent, cu alte cuvinte facturile de căldură din lunile reci. Iarna asta lungă şi care a părut că nu se mai termină, la 30 mai eu încă mai băgam aeroterma în cameră sau la baie ca să mai încălzesc, s-a tradus prin datorii peste datorii.

Lipsa telefonului şi a internetului mi-a adus mari satisfacţii. Am văzut multe filme şi am citit mai mult decât poate am făcut-o în ultimele luni la un loc.

Cursul de dansuri l-am pus pe pauză. Chiar şi activitatea aceasta mi-a adus un mix de sentimente. Un mix de curaj şi ambiţie amestecat cu o sumă de dezamăgiri şi tristeţi convârşitoare. Am pus pauză. Motivaţia care m-a dus acolo nu a fost justă, dorinţele mele de pe parcursul cursului nu au fost oneste şi folositoare, iar suita de sentimente născute în inima mea m-au izbit de toate malurile posibile.

Sunt dezamăgită profund de multe, de toate, poate. De superficialitatea lumii, de superficialitatea apropiaţilor. Nu există nimeni care să-mi poate da, oferi, acel gen de relaţie pe care îl caut. Profund până la capăt, onest până la capăt, jertfitor până la capăt, prezent până la capăt. Poate cer prea mult. Dar ultimele luni mi-au arătat ce vreau şi ce primesc, iar aceste două lucruri nu coincid. M-am simţit rănită propriu-zis în deschiderea şi dorinţa mea de apropiere sufletească, în dorinţa mea de acel ceva ce nu va fi schimbător de la o zi la alta, de acel ceva ce nu va mirosi a faţadă, a superficial, a fluctuaţie (oare de câte ori am scris superficial în fraza asta?). Toate aceste respingeri brutale pe care le-a resimţit inima mea, m-au făcut să mă ascund iar în mine, să mă adun şi să mă pun într-un colţişor de loc din care să-mi văd de ale mele.

Doare, dar nu mă mai pot baza decât pe mine. Nu mă mai pot baza decât pe credinţă, pe credinţa în Dumnezeu, pe credinţa de a-mi îndrepta toate gândurile, năzuinţele şi speranţele spre Prietenul divin. Vreau ca tot ce voi face de acum înainte să aibă de a face MAI MULT cu Dumnezeu. 

Mă voi baza pe MUNCĂ. Deşi am picat într-o lentoare dată de căldură, de vacanţă, de problemele care-s la locul de muncă, vreau să mă folosesc de cele 8h de lucru cu hărnicie, nu spre batjocură, pentru ca ar fi o batjocură a timpului meu şi a eticii mele de muncă, până la urmă.

Mă voi baza pe artă şi cultură. Voi citi cât pot de mult, voi privi, asculta, căuta lucruri care să facă sufletul să rodească, fie că e vorba de film, muzică, carte, tablou, idei.

Voi încerca să ţin mai mult de familie. Oricât de bună sau de rea a fost-este ea, e singura constantă din viaţa mea. Voi fi mai disponibilă pentru ei, în măsura TIMPULUI  meu şi în măsura SOLICITĂRII lor. Băgatul cu de-a sila în treaba altora nu mă caracterizează, nici măcar cu ai mei.

Am privit în urmă spre relaţiile pe care le credeam infailibile, indescrutibile. Ceea ce credeam, ceea ce simţeam eu nu era nici 5% din realitate. Proverul „frate, frate, dar brânza e pe bani!” e un crunt adevăr. Ne învelim în cuvinte ce elogiază, în vorbe mari, dar realitatea ne dă peste nas. Sentimentul că nu am pe cine mă baza la greu, iar uneori acest greu poate fi în lucruri mici, mici, cum ar fi că nu pot face faţă singură unui menaj întreg, e covârşitor. Dacă nu m-ar fi dus mintea să-mi uşurez viaţa prin idei ca: simplificare, împărţirea lucrurilor mai mari în bucăţi mai mici, planificare etc. cred că aş fi căzut sub povara unui trai de unul singur (curat, mâncare, piaţă, muncă, întreţinut viaţă socială, achitat facturi, întreţinut maşină, ceea ce se împarte într-o familie de 2, 3, 4 membrii, eu fac la 1).

Nu mă plâng, Dumnezeu mi-e martor că privesc lucrurile cu optimism, curaj, încredere. Ştiu că cine râde la urmă, râde mai bine, iar cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie... deci nu fac decât să aştept şi eu aceste vremuri mai bune, dacă le-o mai îngădui Dumnezeu...


Tuesday, June 13, 2017

Câteva idei de urmat pentru următoarele luni partea 1



Mi-au plăcut mult îndemnurile acestea. Încerc să le adaptez cu câteva gânduri personale:

Citeşte pentru a-ţi antrena mintea.

- lectura mi se pare cea mai tare chestie pe care o poate face un om. Într-un filmuleț motivațional, actorul Will Smith sfătuia câțiva copilași de școală să facă două lucruri. Unul din ele era să alerge. Spunea că alergatul te face să reduci la tăcere acea mică voce din mintea ta care zice că nu poți. Un alt sfat era să citească. Spunea că nu există problemă în lumea asta care să nu-și găsească rezolvarea într-o carte, pentru că majoritatea ne confruntăm cu probleme asemănătoare la un moment dat în viață. Cu alergatul încă nu știu, urmează să aflu, dar cu cititul sunt de acord.

Fă mişcare ca să-ţi antrenezi corpul.

Abia descopăr acest punct. Dar e incredibil cum te poți simți după o banală plimbare, după 5-10 minute de pedalat la bici, după o oră de dans. Noi trăim o epocă difertă. Bunicii și străbunicii noștri erau toată ziua în mișcare, pe lângă casă, la câmp etc. Ei se mișcau într-una, poate doar iarna se odihneau. Odată cu evoluția societății, munca fizică a fost automatizată și înlocuită de fabrici, mașinării. Omul muncește acum mai mult cu partea lui mentală, majoritare sunt serviciile care te țin locului pentru un număr de ore în șir. Din acest motiv multe sunt bolile sedentarismului...
Ce văd în jurul meu, cel puțin de anul acesta, e o adevărată revoluție. Aproape toți cunoscuții mei fie merg la sală, fie aleg să meargă foarte, foarte mult pe jos, fie s-au apucat de alergat, fie au început să mănânce foarte sănătos. Și eu simt că e un fel de ”acum, ori niciodată”. Anii trec, viața merge înainte, când voi face ceea ce îmi tot propun dacă nu acum?


Roagă-te ca să-ţi cultivi sufletul.

Spiritualitatea, deși nu-mi place termenul în mod deosebit, mi se pare un punct cheie în viața unui om. Nu știu de ce anume ține ca să dezvolți spiritualitatea, dar despre mine pot spune că am fost de mică un om religios. Orele de religie erau preferatele mele încă din clasa a II a, îmi aduc aminte foarte viu cum mă învăța mamaia să mă închin înainte de culcare, îmi aduc aminte o iconiță mică cu un îngeraș care ghidează doi copii mici, o carte mică de rugăciuni pe care o citeam cu multă curiozitate, pelerinajele făcute cu clasa pe la biserici și mănăstiri. Îmi aduc aminte chiar și fiecare profesor în parte de religie pe care l-am avut. Atracția aceasta a fost intrinsecă și personală, părinții mei nu au fost religioși, iar în afară de episodul cu mamaia, nu am alte amintiri în care un bunic să mă învețe despre ale bisericii (mai ales că 3 din 4 au murit de tineri).

Personal mi se pare foarte important să cred în ceva superior mie, într-un creator mai presus de părinții care mi-au dat viață. E suficient să mă uit în jur si să realizez că tot ce e în jurul nostru nu poate fi rodul întâmplării...

Cultivarea sufletului îmi aduce pace și gânduri și intenții bune. Mă face mai îngăduitoare, îmi dă un sens mai înalt, acela de a iubi și respecta tot ce e în viața mea.

Va urma...


Monday, June 12, 2017

zile binecuvântate

Sunt zile binecuvântate ca aceasta.

Când parcă tot norul scârbelor s-a dus, când viața clocotește în tine, când te simți bun și plin de îngăduință, când vrei să faci o sumedenie de lucruri bune. Cu viața ta, la locul de muncă, în viața celor din jurul tău.


...lectura curentă...o carte wow!

Înmulțește, Doamne, rodul acestei zile!

Mă gândesc uneori dacă acesta e dezideratul, dacă AȘA trebuie să simțim, fim... Sau de fapt normal e să fie o împletire între așa și între altfel...

Dumnezeu știe.

Doar atât vreau... înmulțește, Doamne, rodul acestei zile!