Thursday, May 1, 2014

De ce suntem stresati?




In urma cu cateva zile o prietena imi spunea ca arat foarte obosita.

Adevarul e ca ma uit in oglinda si nu ma mai recunosc. Cearcane adanci, piele cenusie, parul rar si firav, o stare generala de letargie si lipsa de entuziasm in fata vietii, pofta de mancare permanenta, stare de somnolenta. Nu ma simt bolnava, ci cred ca am ajuns la un punct in care mai bine de jumatate de an super-stresant si-a spus cuvantul.

Traim intr-o lume nebuna si imi asum ceea ce spun. Pe langa alienarea in care sunt prinsa si eu (inversarea valorilor, supra-tehnicizarea vietilor, dependentele de "n" lucruri/activitati/persoane), raceala sufleteasca pe care o simt la orice pas, mai simt si ca mai toti oamenii sunt tensionati si stresati.

Sistemul societatii in care traim pare a fi special conceput sa te aduca la disperare. Muncim mult, castigam putin, iar din cauza asta nu ne putem gandi decat la ziua de maine, la cum ne vom plati darile, cu ce vom lua de mancare...  Muncim pe branci uneori, peste program, uitand de noi, de suflet, fiind acaparati de gandul la munca si in putinele ore libere pe care le avem dupa program.

Pentru ca de cele mai multe ori nu putem renunta la munca, oricat de prost paltita ar fi, sau oricat de stresanta, cred ca trebuie gasite solutii de a ne detasa un pic de acest ritm nebunesc in care rolul nostru este in realitate mult prea mic (in afara de a-mi face cat mai bine munca, ce altceva mai pot face la serviciu?). 

Cand mai apuc cate o gura de aer proaspat (a se citi o zi libera in care stau doar eu cu mine, iar aceasta e doar o data pe saptamana - duminica, dar si atunci putin pentru ca duminica pe langa liturghie e si zi de vizite la mine - parinti, bunica etc.) imi dau seama cat de mult gresesc implicandu-ma mai mult decat trebuie in lucruri care, pe termen lung, ma indeparteaza de mine... In aceste zile libere, cand imi aduc aminte de tot ceea ce imi doresc de fapt de la viata, as intoarce totul cu susul in jos si as face si una si alta si... Apoi trece ziua si eu trebuie sa ma prezint iar la munca, uitand iar de cine sunt, ce vreau, incotro ma indrept...

Nu am ce face, iar pana gasesc solutia secreta pentru rezolvarea acestei probleme, vreau sa ma gandesc la cateva mici trucuri care sa ma ajute sa merg mai departe.

Asa ca primul truc pe care vreau sa-l incerc este...

...va continua... :)

Continuarea aici: De ce suntem stresati partea a2a.

4 comments:

  1. Cata dreptate ai! M-am regasit in tot ce ai scris...E trist cum toata societatea este astfel construita sa ne indeparteze de valori, de noi, ne depersonalizeaza, isi bate joc de valorile noastre...
    Daca ai gasit vreo alinare, abia astept sa o impartasesti cu noi! O zi frumoasa sa ai, draga mea!

    ReplyDelete
  2. Ai atata dreptate! Sentimentul asta il am si eu si abia astept sa imi zici care este primul truc!

    ReplyDelete
  3. eu as impacheta dintre respnsabilitati si le-as plasa cuiva. Nu am insa cui.

    ReplyDelete
  4. Uof, cele descrise de tine le simt si eu. Prea multe responsabilitati, prea putin timp.

    Am inceput sa abandonez o parte din cele dorite de societate (mediul inconjurator) si sa acord mai multa valoare cele dorite de sufletul meu. E f.greu , ca incerc sa anulez lucruri bine 'inradacinate' din anii copilariei ... dar incep sa ma redescoper.

    ReplyDelete