Sunday, June 25, 2017

Despre luna iunie...

Luna iunie nu a fost luna mea, aşa am simţit. O lună de mari prinderi, zbateri, răscoliri interioare, activităţi, obligaţii... o lună în care am trecut dintr-un punct de vedere la un altul opus cu 180 de grade pe mai multe fronturi. 

O lună în care literlamente am rămas falită până la următorul salariu, tăindu-mi-se pe rând abonamentul la telefon, abonamentul de internet şi cât pe ce să fie întreruptă şi lumina dacă nu mă ajutau ai mei cu o sumă consistentă pentru a achita o factură restantă. Da, e aproape iulie, iar eu încă plătesc facturile de curent, cu alte cuvinte facturile de căldură din lunile reci. Iarna asta lungă şi care a părut că nu se mai termină, la 30 mai eu încă mai băgam aeroterma în cameră sau la baie ca să mai încălzesc, s-a tradus prin datorii peste datorii.

Lipsa telefonului şi a internetului mi-a adus mari satisfacţii. Am văzut multe filme şi am citit mai mult decât poate am făcut-o în ultimele luni la un loc.

Cursul de dansuri l-am pus pe pauză. Chiar şi activitatea aceasta mi-a adus un mix de sentimente. Un mix de curaj şi ambiţie amestecat cu o sumă de dezamăgiri şi tristeţi convârşitoare. Am pus pauză. Motivaţia care m-a dus acolo nu a fost justă, dorinţele mele de pe parcursul cursului nu au fost oneste şi folositoare, iar suita de sentimente născute în inima mea m-au izbit de toate malurile posibile.

Sunt dezamăgită profund de multe, de toate, poate. De superficialitatea lumii, de superficialitatea apropiaţilor. Nu există nimeni care să-mi poate da, oferi, acel gen de relaţie pe care îl caut. Profund până la capăt, onest până la capăt, jertfitor până la capăt, prezent până la capăt. Poate cer prea mult. Dar ultimele luni mi-au arătat ce vreau şi ce primesc, iar aceste două lucruri nu coincid. M-am simţit rănită propriu-zis în deschiderea şi dorinţa mea de apropiere sufletească, în dorinţa mea de acel ceva ce nu va fi schimbător de la o zi la alta, de acel ceva ce nu va mirosi a faţadă, a superficial, a fluctuaţie (oare de câte ori am scris superficial în fraza asta?). Toate aceste respingeri brutale pe care le-a resimţit inima mea, m-au făcut să mă ascund iar în mine, să mă adun şi să mă pun într-un colţişor de loc din care să-mi văd de ale mele.

Doare, dar nu mă mai pot baza decât pe mine. Nu mă mai pot baza decât pe credinţă, pe credinţa în Dumnezeu, pe credinţa de a-mi îndrepta toate gândurile, năzuinţele şi speranţele spre Prietenul divin. Vreau ca tot ce voi face de acum înainte să aibă de a face MAI MULT cu Dumnezeu. 

Mă voi baza pe MUNCĂ. Deşi am picat într-o lentoare dată de căldură, de vacanţă, de problemele care-s la locul de muncă, vreau să mă folosesc de cele 8h de lucru cu hărnicie, nu spre batjocură, pentru ca ar fi o batjocură a timpului meu şi a eticii mele de muncă, până la urmă.

Mă voi baza pe artă şi cultură. Voi citi cât pot de mult, voi privi, asculta, căuta lucruri care să facă sufletul să rodească, fie că e vorba de film, muzică, carte, tablou, idei.

Voi încerca să ţin mai mult de familie. Oricât de bună sau de rea a fost-este ea, e singura constantă din viaţa mea. Voi fi mai disponibilă pentru ei, în măsura TIMPULUI  meu şi în măsura SOLICITĂRII lor. Băgatul cu de-a sila în treaba altora nu mă caracterizează, nici măcar cu ai mei.

Am privit în urmă spre relaţiile pe care le credeam infailibile, indescrutibile. Ceea ce credeam, ceea ce simţeam eu nu era nici 5% din realitate. Proverul „frate, frate, dar brânza e pe bani!” e un crunt adevăr. Ne învelim în cuvinte ce elogiază, în vorbe mari, dar realitatea ne dă peste nas. Sentimentul că nu am pe cine mă baza la greu, iar uneori acest greu poate fi în lucruri mici, mici, cum ar fi că nu pot face faţă singură unui menaj întreg, e covârşitor. Dacă nu m-ar fi dus mintea să-mi uşurez viaţa prin idei ca: simplificare, împărţirea lucrurilor mai mari în bucăţi mai mici, planificare etc. cred că aş fi căzut sub povara unui trai de unul singur (curat, mâncare, piaţă, muncă, întreţinut viaţă socială, achitat facturi, întreţinut maşină, ceea ce se împarte într-o familie de 2, 3, 4 membrii, eu fac la 1).

Nu mă plâng, Dumnezeu mi-e martor că privesc lucrurile cu optimism, curaj, încredere. Ştiu că cine râde la urmă, râde mai bine, iar cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu bucurie... deci nu fac decât să aştept şi eu aceste vremuri mai bune, dacă le-o mai îngădui Dumnezeu...


Tuesday, June 13, 2017

Câteva idei de urmat pentru următoarele luni partea 1



Mi-au plăcut mult îndemnurile acestea. Încerc să le adaptez cu câteva gânduri personale:

Citeşte pentru a-ţi antrena mintea.

- lectura mi se pare cea mai tare chestie pe care o poate face un om. Într-un filmuleț motivațional, actorul Will Smith sfătuia câțiva copilași de școală să facă două lucruri. Unul din ele era să alerge. Spunea că alergatul te face să reduci la tăcere acea mică voce din mintea ta care zice că nu poți. Un alt sfat era să citească. Spunea că nu există problemă în lumea asta care să nu-și găsească rezolvarea într-o carte, pentru că majoritatea ne confruntăm cu probleme asemănătoare la un moment dat în viață. Cu alergatul încă nu știu, urmează să aflu, dar cu cititul sunt de acord.

Fă mişcare ca să-ţi antrenezi corpul.

Abia descopăr acest punct. Dar e incredibil cum te poți simți după o banală plimbare, după 5-10 minute de pedalat la bici, după o oră de dans. Noi trăim o epocă difertă. Bunicii și străbunicii noștri erau toată ziua în mișcare, pe lângă casă, la câmp etc. Ei se mișcau într-una, poate doar iarna se odihneau. Odată cu evoluția societății, munca fizică a fost automatizată și înlocuită de fabrici, mașinării. Omul muncește acum mai mult cu partea lui mentală, majoritare sunt serviciile care te țin locului pentru un număr de ore în șir. Din acest motiv multe sunt bolile sedentarismului...
Ce văd în jurul meu, cel puțin de anul acesta, e o adevărată revoluție. Aproape toți cunoscuții mei fie merg la sală, fie aleg să meargă foarte, foarte mult pe jos, fie s-au apucat de alergat, fie au început să mănânce foarte sănătos. Și eu simt că e un fel de ”acum, ori niciodată”. Anii trec, viața merge înainte, când voi face ceea ce îmi tot propun dacă nu acum?


Roagă-te ca să-ţi cultivi sufletul.

Spiritualitatea, deși nu-mi place termenul în mod deosebit, mi se pare un punct cheie în viața unui om. Nu știu de ce anume ține ca să dezvolți spiritualitatea, dar despre mine pot spune că am fost de mică un om religios. Orele de religie erau preferatele mele încă din clasa a II a, îmi aduc aminte foarte viu cum mă învăța mamaia să mă închin înainte de culcare, îmi aduc aminte o iconiță mică cu un îngeraș care ghidează doi copii mici, o carte mică de rugăciuni pe care o citeam cu multă curiozitate, pelerinajele făcute cu clasa pe la biserici și mănăstiri. Îmi aduc aminte chiar și fiecare profesor în parte de religie pe care l-am avut. Atracția aceasta a fost intrinsecă și personală, părinții mei nu au fost religioși, iar în afară de episodul cu mamaia, nu am alte amintiri în care un bunic să mă învețe despre ale bisericii (mai ales că 3 din 4 au murit de tineri).

Personal mi se pare foarte important să cred în ceva superior mie, într-un creator mai presus de părinții care mi-au dat viață. E suficient să mă uit în jur si să realizez că tot ce e în jurul nostru nu poate fi rodul întâmplării...

Cultivarea sufletului îmi aduce pace și gânduri și intenții bune. Mă face mai îngăduitoare, îmi dă un sens mai înalt, acela de a iubi și respecta tot ce e în viața mea.

Va urma...


Monday, June 12, 2017

zile binecuvântate

Sunt zile binecuvântate ca aceasta.

Când parcă tot norul scârbelor s-a dus, când viața clocotește în tine, când te simți bun și plin de îngăduință, când vrei să faci o sumedenie de lucruri bune. Cu viața ta, la locul de muncă, în viața celor din jurul tău.


...lectura curentă...o carte wow!

Înmulțește, Doamne, rodul acestei zile!

Mă gândesc uneori dacă acesta e dezideratul, dacă AȘA trebuie să simțim, fim... Sau de fapt normal e să fie o împletire între așa și între altfel...

Dumnezeu știe.

Doar atât vreau... înmulțește, Doamne, rodul acestei zile!

Wednesday, May 31, 2017

Geantă handmade

Cred că treaba asta cu făcutul lucrurilor de mână, cu creația de genți și portofele e o obsesie pentru mine. Nu știu dacă le fac pentru că-s foarte ușor de realizat, sau pentru că am realmente o fixație neterminată zic eu. Prima oară când am început să fac gentuțe realizate manual 100% a fost în 2008. Apoi cred ca am mai avut o tentativă prin 2011. Acum văd că am reluat tema. Să vedem cât mă va ține.

Geantă lucrată manual cu două fețe.




Va urma...

Tuesday, May 30, 2017

Ce e ACUM sub nasul tau?

Cel mai mult pe mine mă obosesc perioadele de confuzie în ceea ce mă privește. Când nu știu ce trebuie să fac, dacă e bine ce fac, când nu știu ce simt, ce-mi place, ce pot, cine sunt... :(



Dar, tot gândindu-mă eu la acest ”ce trebuie eu să fac?”, mi-am dat că totul e atât de obositor cu acest proces de deslușire a ce e bine pentru mine și pentru viitorul meu, încât am zis că poate ar trebui să aplic o metodă pe care o aplic în cazul activităților de la serviciu sau al activitățile casnice. 

Adică, rezolvă ce e în fața ta. Ia lucrurile cum sunt ele ACUM. Mergi pe drumul pe care ești ACUM. Ocupă-te de primul lucru care e la îndemâna ta, în fața ta, sub nasul tău.

Exemple concrete:
  • Știu că în casă ar trebui să aspir/mătur. Dar mai vizibil decât faptul că nu am casa măturată e faptul că în chiuvetă sunt vase nespălate. Deci spăl vasele, ele îmi sar în ochi.
  • Am în plan tot felul de idei creative, dar eu mi-am pregătit pe masa de lucru un mic proiect care să-mi dea curaj și avânt spre lucruri mai mari. Deci nu scot alte materiale pentru alte proiecte, ci mă apuc de cel care e sub nasul meu, cel care e la îndemână. (Aici trișez un pic, pentru că îmi place așa mult să pregătesc lucrurile pentru o (altă) activitate, încât mă duc și le grupez la un loc, dar apoi le ascund în dulap până termin ce e în lucru momentan.)
  • Îmi doresc să merg la sală să fac antrenamente mai solicitante, sau să merg să alerg, sau să mă mai înscriu la un alt curs de dans. Dar acum, azi, am sub nas bicicleta pe care mi-am achiziționat-o pentru nu a nu mai avea NICI O SCUZĂ pentru a nu mai face mișcare. Așa că mă urc pe ea, pun căștile cu muzică în urechi, sau iau o carte (mda, o carte!) și fac 5 sau 10 minute de mișcare. Sau fac ceva energic prin casă, spăl prin baie, mătur în loc să aspir, spăl pe jos cu o cârpă în loc de a da cu mopul etc.
  • Îmi doresc un alt job. Nici nu știu exact ce anume, dar am multe frustrări la capitolul acesta. DAR, am un job acum, am un venit sigur lună de lună, mediul nu e rău, ba chiar am ajuns să mă plâng că mă cam plictisesc pe aici... Deci trebuie să fac ceea ce e acum sub nasul meu, să mă trezesc dimineața, să mă duc să-mi fac munca pentru care sunt plătită, să-mi dau silința, să-mi folosesc creativitatea și să vin cu idei noi și, simt eu, când voi merita mai mult, voi primi mai mult (alt loc de muncă).
  • Cursul de dansuri grecești mi-a scos din mine multe mizerii. Am să povestesc cândva, poate, dar nu acum. Însă o chestie generală a fost că am vrut să fug de ce a scos cursul din mine, să mă eschivez, să fac pe lașa, să cred cu tărie în continuare că nu pot, că nu-s capabilă, că nu știu, dar tot ceva din mine m-a împins mai departe. Am făcut ce a fost sub nasul meu. M-am dus la cursuri, m-am dus la evenimente, m-am dus și am dansat, m-am dus și m-am afișat, m-am dus și m-am confruntat cu frustrările din mine. Că am avut nopți albe înainte sau după, că am slăbit vreo 4 kg în nici 2 luni doar pe fond psihic... ce mai contează când îți depășești din limitări?
  • Îmi doresc mult să fiu cu cineva, într-o relație. Dar nu relația e scopul, ci scopul e de a iubi și a fi iubită, de a avea o familie a mea, un sprijin în viața. Însă, acum, nu am acest om, deci va trebui să fac ce e sub nasul meu. Ce e sub nasul meu? Să iubesc pe cei care îmi ies în întâmpinare, cei care sunt sub nasul meu acum: colegii, familia, oamenii de pe stradă, oamenii cu care intru în contact în diferite locații, copiii de la școală, șefii, oamenii din parohia mea, colegii de la curs, pe părintele duhovnic, pe cei trecuți la cele veșnice... E mult de lucru, zic eu :)
  • later edit: mi-am mai adus aminte de o chestie. Încă de când am terminat facultatea în 2008, mi-am dorit să mai studiez ceva, dar între timp, în afara de un masterat și 2-3 cursuri de formare, n-am făcut nimic. Deci eu an de an mă frământ cu ideea de un nou curs, o nouă specializare, o nouă facultate, dar fără să fac ceva pentru că-s prea confuză. Dacă ar fi să aplic ideea din aceasta postare și să fac ceva ce e sub nasul meu acum, vă zic sincer că mi-ar trebui un curs de formator și un curs de contabilitate primară. Ce simplu pare acum! :))
Aecstea fiind zise, am să mă axez pe ACUM și pe CE E SUB NASUL MEU de aici înainte.

Aș fi curioasă să știu care e ACUM-UL tău și ce ar fi sub nasul tău în momentul de față care poate fi rezolvat?


Cu prietenie,

Irina

Saturday, May 20, 2017

2. Zis şi făcut...


- Orice lucru începe cu nişte cuvinte scrise, rostite cu voce tare sau în gând. Acestea constituie expresia verbală a dorinţei de a face un anumit lucru, într-un anumit interval de timp, într-un anumit mod. Ei bine, aici "magicianul" se comportă foarte diferit faţă de omul obişnuit.

- Atunci când omul obişnuit spune: "o să fac asta", de obicei vrea să spună: "în acest moment am o anumită dorinţă de a face asta". Problema este că, în primul rând, nu se ştie cu câtă perseverenţă voi căuta să-mi împlinesc dorinţa, iar în al doilea rând peste 5 minute dorinţa poate să-mi treacă. (...)

- Atunci când "omul-magician" spune: "O să fac asta", înseamnă: "mi-am cumpănit dorinţele şi posibilităţile şi am ajuns la concluzia că o să pot face asta. Încep să fac asta şi o să fac tot ce e necesar ca să duc lucrul la bun sfârşit". În acel moment are loc ceva mistic, de parcă în momentul respectiv ideea se materializează. Calea către ţintă, ce doar era marcată cu linie întrerupt, devine brusc un terasament solid de cale ferată: rămâne doar să mergi pe ea fără îndoieli şi opriri.

-Cuvâtul are o forţă mare, mistică, forţă căreia nu-i dăm însemnătatea cuvenită. De aceea ne murdărim limba cu tot felul de mizerii, facem promisiuni mincinoase, nu credem cuvintelor celorlalţi.
-Omul cu adevărat de succes îşi tratează cu foarte mare seriozitate cuvântul: şi pe cel scris, şi pe cel rostit, chiar şi pe cel nerostit, dar formulat în minte.

-Aşadar, dacă vreţi să vă realizaţi visurile, obişnuiţi-vă cu onestitatea şi cu atitudinea responsabilă faţă de fiecare cuvânt pe care îl spuneţi. 

Prima parte o puteţi citi aici.

Friday, May 19, 2017

Cele 3 limitări interioare - Robin Sharma



Cele 3 limitări interioare cu care oamenii se confruntă când încearcă să dobândească măiestria şi cum pot fi acestea înfrânte:

1. Definirea, dezvoltarea identităţii personale. Veniturile tale nu vor depăşi niciodată nivelul pe care tu consideri că-l meriţi.

2. Fricile tale. Fricile tale nu te definesc, nu sunt...TU. Fricile sunt doar o sumedenie de emoţii care apar natural în momentul în care părăseşti spaţiul sigur al zonei tale de confort, al cunoscutului. Este o reală seducţie în "Dacă mi-e frică, înseamnă că ceva e în neregulă.". NU! Fricile tale nu sunt mai mult decât dezvoltarea ta şi lucrurile bune pe care ţi le doreşti care vin spre tine. Dacă vei ajunge să trăieşti o viaţă de succes, îţi va fi frică tot timpul. Minunat! Înseamnă că te dezvolţi, creşti.

3. Energia. Energia ta este mai importantă decât inteligenţa ta. Ai grijă de energia ta prin mişcare, sport, dietă, lucruri care te inspiră etc.

Idei preluate din acest material video.