Thursday, March 23, 2017

Acum...




O fotografie de acum... 
Experimentez...

...vreau să fac o soluţie restructurantă pentru păr şi o paine cu usturoi.

Ma uit la/ascult...

Mă bucur să...

...simt că se mai încălzeşte puţin.

 Mă bucur şi că m-am înscris la cursul de dans. E frumos să vezi că un lucru atât de mic poate avea efecte atât de mari...poate voi scrie la un moment dat despre efectele pozitive ale cursului asupra mea.

Fac...

...planuri pentru zilele, lunile următoare, îmi doresc să reiau activităţile pentru copii.

Scriu...

...prea puţin pe blog, deşi am avut multe postări în plan şi idei de împărtăşit, dar când a fost timp n-a fost inspiraţie, când a fost inspiraţie n-a fost timp şi tot aşa...

Pot...

...să fac mai mult şi mai multe, dacă aş fi mai riguroasă şi mai atentă la planificări.

Planific...

...nimic, dar mi-aş dori să îmi planific câteva zile de vacanţă, adică să-mi iau câte o pauză într-un mod regulat.
Visez...

...la primăvară, la căldură, dar nu aceea excesivă de iunie-septembrie :D, ci de mai şi octombrie :P.

Beau...

...din păcate am revenit iar la cafea... :( Nu aş lăsa-o dacă nu aş fi experimentat ce înseamnă o minte şi un trup fără cofeină. Eu am crezut că-s o agitată, anxioasă din fire, dar în cele câteva zile de "sobrietate" am constatat că-s foarte calmă şi stăpână pe mine şi în anumite situaţii în care aş fi devenit agitată în mod normal, am reuşit să-mi păstrez calmul şi să nu încep să tremur aşa vizibil :).

Ceai verde nu ştiu dacă voi mai bea, cică el nu s-ar compara cu cafeaua, dar doctoriţa mea mi-a recomandat să nu beau nici un fel de excitant: cafea, ceai negru, verde, cacao.

Apropos de ceai verde, vinerea trecuta băusem o cafea de dimineaţă, iar la prânz un ceai verde, o ditamai cana pe care am dat-o peste cap. La puţin timp am început să tremur şi să am o agitaţie atât de aiurea în tot corpul încât nu ştiam ce e cu mine, pentru că uitasem că băusem ŞI cafea înainte de acel ceai verde (nevinovat).

Mă simt...

...uşor obosită, zilele astea nu m-am mai trezit foarte devreme, ci am dormit până pe la ora 7.

Mă gândesc...

...încerc să nu mă mai gândesc :)).

Cărţi pe noptieră...

...tot Simply C.S. Lewis, mă bucur că am perseverat s-o citesc, am găsit un capitol foarte frumos despre iubire şi suferintă, Cele 7 trepte ale eficienţeiAlternative la antibiotice, pe acesta n-o citesc neapărat, e pe noptieră în teancul de "citesc acum" :)) şi Convorbiri pe pământ rusesc, o carte foarte, foarte bună, Puterea autocontrolului mental, o carte pe care am vrut s-o arunc până am răsfoit-o într-o zi şi m-a captivat prin câteva rânduri. Aş vrea să scriu din ea pe aici, are nişte idei care mi-au plăcut foarte mult, chiar azi mă gândeam că în rândurile ei am găsit o soluţie la o problemă financiară care mă frământa.

Gătesc...

... tot supă cremă, salate, ca gustare mai mănânc fructe proaspete, sau uscate (curmale, caise, merişoare), am început să folosesc mult seminţele în salate, sau pun câteva şi în supa cremă când o mănânc. Prânzul îl iau la muncă, acolo nu prea aleg, ci mănânc ce e în meniu.

Monday, March 20, 2017

Gândul de luni



"Ceea ce eşti îmi răsună atât de tare în ureche, încât nu pot auzi ceea ce-mi spui." 

Emerson

Friday, March 17, 2017

Prin ce case am trecut din 1984 şi până în prezent (2017)

De azi voi începe o serie aleatorie de postări, ca să mai înveselesc şi "revergorez" un pic interiorul căsuţei virtuale. Aşa că voi începe cu un articol despre locuinţele prin care am trecut din copilărie şi până acum.



1984-1986

Până pe la vârsta de 2 anişori am stat cu mama şi cu tata în casa buncii mele, o casă care îmi bântuie visele, am scris odată despre acest loc aici pe blog, dar am lăsat în draft articolul, că era plin de supărare.

1986-1988

Apoi până cam în 1988 am locuit cu mama, tata şi cu proaspătul meu frăţior Daniel într-un bloc din cartierul Poarta 6, un apartament cu 2 camere, de care îmi amintesc vag, iar amintirile pe care le am sunt mai degrabă construite din ce îmi povestea mama despre acel loc.

Particularităţile acelui apartament erau următoarele: bloc hexagonal, adică aveam mulţi pereţi în casă, era situat la etajul... 8 şi nu funcţiona liftul, acesta a fost pus în funcţiune după 90. Îmi povestea mama cum urca cele 8 etaje pe scări, cu mine de mână, în altă mână cu plasa cu cumpărături şi cu Dani în burtică, sau tata cum a cărat 8 etaje mobila când s-au mutat acolo...

1988-2010 (cu ceva pauze)

De acolo ne-am mutat într-un apartament mai central, un apartament cu 3 camere, un apartament la etajul 3, spaţios şi luminos. Am locuit acolo din 88-89 şi până în anul 2010. Apartamentul încă există şi ducem lupte cu "îl vindem-nu-l vindem", mai mult pentru că tata leagă de el evenimentele traumatice prin care am trecut. Eu mi le-am depăşi în cele aproape 5 luni când am locuit în iarna lui 2015-2016 acolo, episod despre care am mai scris pe aici. Am copilărit acolo practic, am mers la şcoală în cartier, m-am jucat în mii de feluri în faţa blocului şi în spatele blocului, în grădină, în faţa scării cu preşul şi păpuşile, sau cu preşul şi păpuşile pe palier, în faţa uşii (Doamne, cine se mai joacă aşa de "învechit" precum o făceam noi în era când tabletele nu erau nici măcar un concept?), m-am căţărat pe schele (era încă în construcţie blocul când ne-am mutat), intram în apartamentele încă nelocuite, fără să ştie părinţii etc.

Micile plecări din cuibul părintesc

2004

Prima plecare din casa copilăriei a fost în anul când am dat BAC-ul, adică 2004. Terminasem clasa a 12 a, nu dădusem nici la Arhitectură (cum era plănuit), nici la Arte (cum îmi doream), eram într-o confuzie totală, dar cu o certitudine: fac facultatea la Bucureşti! Şi am ajuns la Litere ca picată din lună, dar şi într-un cămin de protestanţi (don`t ask!), 4 fete într-o cameră, cu duş comun, cu haine spălate la mână, nici nu mai ţin minte pe unde mâncam atunci... Am stat aici 6 luni, apoi am făcut trecerea la un apartament din cartierul Nicolae Grigorescu, undeva la etajul 10, făceam 30 de minute până la staţia de metrou, ieşeam de după nişte blocuri gri şi sinistre, ce să mai, era un stres teribil. Apartamentul era cu 3 camere şi stăteam 6 fete în el. Totul a fost cu bunăcuviinţă în vremea aia, dar iei prinţesa din puf şi o duci în cazarmă? Nu. Aşa că am renunţat, m-am întors acasă la culcuş, am dat la Arte în Constanţa şi am terminat facultatea locuind liniştită cu ai mei.

2008

Apoi mi s-a făcut iar dor de ducă de acasă. Şi am dat la master la Bucureşti la Artă Sacră la Teologie în 2008. Aici "noroc" cu o prietenă făcută pe internet, că am găsit rapid unde să stau. Tot un cămin al unei facultăţi protestante (nu ştiu cum de s-a legat tot aşa, că nu aveam nici o treabă cu ei), dar aici era un lux desăvârşit, căldură, cantină, apă caldă, maşină de spălat... Eram la Gorjului acum, tot departe de staţia de metrou, mergeam pe jos de mi se acrea până ajungeam la metrou, dar în perioadele astea de mers MULT pe jos, slăbisem fenomenal de mult... Aici stăteam 4 fete în cameră.

Apoi a început epopeea mutărilor în Bucureşti. După tot cam 6 luni de locuit în cămin, ne-am mutat într-un apartament în Drumul Taberei (etajul 1, 3 camere, 3 fete) unde am stat un an şi unde am făcut un frig incredibil în iarna aceea, apoi de aici ne-am mutat în alt apartament tot în Drumul Taberei, unde am rezistat o lună din cauza unor neînţelegeri cu proprietarul. Aici stăteam la etajul 10 şi locuiam aceleaşi 3 fete.

Am terminat masterul şi m-am întors acasă (2010). Ai mei se mutaseră de la bloc la casă, relativ în în aceeaşi zonă cu apartamentul mai sus menţionat. Stăteam ca pe ace, vroiam înapoi la Bucureşti. S-a invit oportunitatea unui job acolo. Fetele cu care locuiam găsiseră un alt apartament, iar la Gorjului, dar în buza staţiei de metrou, preţ mai bun la chirie, etajul 1, pe bulevardul Iuliu Maniu.

Am locuit acolo fix un an: pe 1 august 2010 ajungeam în faţa blocului cu bagajele şi o I. somnoroasă, coborâse să-mi deschidă uşa, iar pe 1 august 2011 mă întorceam acasă la ai mei depresivă, anxioasă şi cu o maşină înţesată de tot ce-mi aparţinea şi folosisem în acel an.

2011-2013

Din toamna aceea şi până în iunie 2013 am locuit cu tata, mama vitregă, fraţii mei şi încă o persoană. În perioada aceea nu am trăit, ci am supravieţuit de la o zi la alta.

2013-prezent

Din 2013 până în prezent, cu o pauză de 5 luni (decembrie 2015-aprilie 2016 când am stat la apartamentul în care am copilărit din cauza că aici nu mai aveam curent electric) locuiesc singură într-un apartament cu 2 camere, la Cucuieţii din Deal, departe de orice punct din oraş, dar aproape de mare, aproape de o piaţă, aproape de staţii de maxi-taxi şi de autobuze...

Pentru un om atât de static ca mine, mutările acestea nu mi-au fost foarte confortabile, dar sper eu că prea curând nu va mai trebui să mă mut altundeva!

Sper să vă fi creat plăcere lectura acestor rânduri, mie sigur mi-a făcut plăcere să trec prin cufărul cu amintiri! Chiar aş fi curioasă să aflu şi de experienţa voastră, aţi trecut ca mine prin mai multe locuinţe, sau numărul acestora a fost mai restrâns?

Cu prietenie,

Irina

Thursday, March 16, 2017

Jurnal de mulţumire

Viaţa e frumoasă, aşa că, Doamne, Îţi mulţumesc:




  • pentru muzica grecească
  • pentru cadourile primite
  • pentru flori în general, pentru frezii în particular
  • pentru inelul din argint cu piatră de coral pe care mi l-am luat recent
  • pentru oportunităţile care vin spre mine
  • pentru lectura care hrăneşte mintea

Tuesday, March 14, 2017

Acum



O fotografie de acum... Cap Kaliakra, poate voi apuca să scriu curând şi despre vizia făcută acolo.

Experimentez...

...paşi de dans, cine ar fi crezut că-mi poate place atât? :)
...lupta cu amânarea, viaţa e acum.
...nu aş zice "gândirea pozitivă", ci "gânditul optimist".
...părul natural, adicătelea ondulat.
...şi ar mai fi...

Ma uit la/ascult...

...ascult pe repeat o piesă numită Eni Mantili. Tot repetăm paşi pe ea la dansuri. Curios e că se adânceşte dragostea faţă de Grecia în toate aspectele ei, până de curând era vorba doar de latura ortodoxă grecească, acum simt cum rezonează în mine şi muzica lor. Apropos, o concluzie, în comparaţie cu populara românească, dansurile greceşti sunt filosofie curată şi nu-s ironică când zic asta!

Mă bucur să...

...fi revenit pe linia de plutire. După destăinuirea de pe week-end, o sumedenie de lucruri s-au întâmplat... Am primit sms-uri de încurajare şi sfătuire de la cineva drag (te pup, Anca!), o invitaţie de călătorie surprinzătoare (mulţumesc, doamna Cristina), o invitaţie de a participa la un eveniment sâmbătă, feedback de la voi prin comentarii etc. Vă mulţumesc!

Fac...

...liste de dorinţe, am ca main goal achitarea datoriilor, apoi vreau să fiu mai atentă cu gestionarea finanţelor. Din mers mai bifez şi nişte chestii prin casă, vând ce e în plus, donez ce nu-mi mai foloseşte, îmbunătăţesc aspecte lăsate în aer prin casă (am comandat un cuier), optimizez tot ce se poate, pentru că vreau să trăiesc simplu, iar pe viitor să direcţionez câştigurile mele nu spre cheltuieli inutile, ci spre lucruri ce ţin de dezvoltarea mea ca om.

Scriu...

...tot pe blog, dar cam rar, însă voi rezolva şi acest aspect.

Pot...

...să am o viziune bună asupra vieţii, dacă privirea e spre Dumnezeu.

Planific...

...deocamdată nu voi putea merge la sală, dar vreau să încep să folosesc o coardă de sărit luată acum... 7 ani! :D

Visez...

...la momentul când nu-mi voi mai călca pe picioare colegii de la dans...
...la o vacanţă în Grecia...
...să fiu slabă...
...să-mi rezolv anumite probleme care-mi stau pe creier şi vineri voi afla de la un medic dacă acest lucru va fi posibil, sau nu...
...la vară...

Beau...

...ceai verde!

Mă simt...

...încrezătoare.

Mă gândesc...

...că şi cele mai rele lucruri, situaţii, pot avea un schepsis, care odată accesat va îndulci situaţia experimentată. Vă zic asta pentru că încerc să întorc în avantajul meu o situaţie la care nu mă aşteptam, sunt în antipatii cu o persoană extrem de influentă la job (nu e cineva dintre şefi :P) şi am de ales între a-mi face viaţa un chin prin gânduri şi opunere, sau a-mi face viaţa uşoară "dându-mă" de partea acestei persoane, profesional vorbind...

Cărţi pe noptieră...

...tot Simply C.S. Lewis, nu-mi place cartea, dar mă încăpăţânez s-o finalizez, Cele 7 trepte ale eficienţei, Alternative la antibiotice şi Convorbiri pe pământ rusesc.

Gătesc...

...salate, supe creme, am descoprit perlele de tapioca (bate orice îngheţată, desert, you name it!), am făcut crackerşi din seminţe integrale etc.

Sunday, March 12, 2017

...si mergem mai departe!

De vineri de la ora 17 pana azi ora 9 am zăcut efectiv în pat. Am dormit, am citit puţin, m-am zvârcolit pe toate părţile, am rumegat la gânduri, am fost "rock bottom", am mâncat ca sparta, am ieşit din casă doar ca să dau o tură cu maşina şi să-mi iau chips-uri, am scris rândurile astea, am stat şi m-am gândit că viaţa e degeaba. M-am rugat să mă ajute Dumnezeu să mă duc azi măcar la biserică, pentru că, uneori, ajung atât de deznădăjduită încât îmi zic că degeaba mă duc şi la biserică. Dar azi m-am dus şi l-am rugat pe Dumnezeu să-mi redea pofta de a trăi, să-mi ridice şi mie sufletul slăbănogit, să aibă milă de mine.

Şi Dumnezeu mi-a răspuns, mi-a ajutat, simt asta.

Pe drumul spre casă mi-am zis că nu am nimic de fapt, nu mi-e rău, ci uneori mă părăseşte puterea de a face, de a mai crede, de a mai spera. Nu (mai) am nevoie de ajutor specializat, SLAVĂ CERULUI, ci doar de o perspectivă corectă asupra vieţii.

Până la urmă nu sunt nici experienţele mele, nici ceea ce-mi zic alţii că sunt, nici traumele mele. Încă-s întreagă la cap, în putere, am minte să pun iar cap la cap ceea ce trebuie să fac.

Şi mergem mai departe.

Sufleteşte:
  • voi trage de mine să merg în continuare la slujba de Maslu pentru vindecarea sufletului şi a trupului, voi face şi imposibilul să ajung la biserica părintelui meu, mi-e de ajutor că-l mai întreb una, alta, sau chiar mă pot spovedi în ziua aceea. Voi continua să merg şi la Liturghie pentru a fi în comuniune directă cu Dumnezeu.
  • voi continua să mă spovedesc după rânduiala pe care o am dată de părintele duhvonic. Pare-se că se cere să fie şi mai deasă acum, pentru că mă luptă neputinţele. Va trebui să spovedesc că-s plină de neiertare, judecată şi resentimente faţă de "casnicii mei": mamaia, tata şi mama care nu mai e.
  • mă voi strădui să particip şi eu sâmbăta sau când e rânduită pomenirea morţilor la Biserică, mă voi strădui să dau mai des de pomană pentru sufletul mamei, al fratelui meu şi al celor trecuţi la cele veşnice din neamul meu.
  • voi face ceva ce nu am făcut decât forţată de împrejurări: să merg la mormântul mamei, al fratelui, al bunicilor, al mătuşii şi am şi un fost coleg de liceu înmormântat în cimitirul din Palas. Pentru asta mă voi pregăti din timp cu lumânări, tămâie, o sticlă cu apă, flori, chibrit. La fel voi lua şi cele necesare pentru a face pachete de împărţit şi colivă.
  • voi lupta iar cu mine să nu las rugăciunea de dimineaţa, de seară, citirea unui capitol din Noul Testament, pravila mea. Acum ştie şi tot internetul ce pravilă simplă am, dar părintele meu e cumva "contra" lucrurilor peste putinţa omului, când i-am mai cerut să fac cine ştie ce nevoinţă mi-a zic: fă tu măcar atât o vreme şi mai vedem. Şi vremea asta s-a vădit, pentru că dacă dau de greu sau lene las şi puţinul ăsta de rugăciune... Şi aghiazma şi anafora: spre iertarea păcatelor, întărire şi ajutor de la Dumnezeu.
(Rugaciunea spusă înainte de consumarea anaforei şi a aghiazmei: Doamne, Dumnezeul meu, să-mi fie mie Darurile Tale și aghiasma aceasta spre lăsarea păcatelor, spre luminarea cugetului, întărirea și tămăduirea sufletului și trupului meu; întru biruința patimilor și neputințelor mele, după mare mila Ta, a Preacuratei Tale Maici și a tuturor sfinților.)

  • lectura din cărţile de folos sufletesc, câte un pic, spre întărire, motivare spre cele duhovniceşti.
Trupeşte:
  • mersul pe jos să fie obligatoriu, măcar câteva zile pe săptămână, dacă nu zilnic.
  • mers la sală măcar o dată sau de două ori pe săptămână, am o sală în apropiere unde poţi plăti doar pe şedinţe. Au aerobic, ce mă interesează pe mine şi spinning.
  • continuat cu cursul de dans, da, m-am înscris la un curs de dansuri populare :). Pentru început îmi place, iar la nunţile şi botezurile la care voi merge de acum înainte nu-mi va mai înţepeni fundul pe scaun.
  • luptat până la sânge cu poftele! De cafea am renunţat, slavă lui Dumnezeu, am băut doar decofeinizată o vreme, care e atât de scârboasă că te ajută ea s-o laşi. Cu cofeină cine ştie când voi mai bea, poate niciodată. Apoi pofta de dulce, de zahăr, pofta de ronţăit, de mâncat când nu mi-e foame. În ceea ce mă priveşte, am observat legătura directă dintre emoţii şi mâncare. Mănânc când mă simt "nu-ştiu-cum", tristă, furioasă, neputincioasă, singură, câteodată simt efectiv un spaţiu de gol în mine care se cere a fi umplut... Cred că trebuie să-mi fac rânduială şi din rugăciunea la masă, nu o practic, spre ruşinea mea... cred ca tot Dumnezeu mă va ajuta şi cu neputinţa asta.
  • avut grijă în continuare cu exteriorul meu. Am destule gânduri care se arată pe faţă şi mă urâţesc, va trebui să contrabalansez treaba asta. Plus că atunci când mă aranjez un pic, mă simt şi eu mai bine. Vreau să-mi iau o fustă conică neagră sau bleumarin mărimea 44, pentru că fustele mele conice 42 nu-mi mai vin (aveam una verde smarald, una bleumarin, una bej şi una gri...), iar genul acesta de fusta e versatil, clasic şi mă avantajează mult. La make-up să continui cu fondul de ten, puţin rimel, puţin liner, puţin blush şi puţin luciu de buze. Diferenţa e convârşitoare. Să-mi aranjez părul, să merg pe tendinţa lui de a se ondula. Avea dreptate Costin că mă avantajează felul lui natural de a fi (Costin e tipul la care m-am tuns ultima oară).
  • să beau multă apă (recomand documentarul acesta numit Postul negru cu apă, nu am în vedere postul negru, dar mă gândeam că şi o pauză alimentară între cină şi micul dejun de 8-12 h în care vom consuma doar apă poate avea un efect benefic asupra organismului).
Mental:
  • să nu mai cred gândurile care mă trag în jos, să formulez conştient gânduri de nădejde, de speranţă.
  • să îmbrac cu o "platoşă a nesimţirii", cum spunea un puşti din şcoală, în faţa celor care mă acuză, umilesc, jignesc, atrag în bârfe.
  • să caut lecturi care mă motivează şi mă stimulează.
  • să-mi (re)găsesc pasiunile. Să găsesc ceva ce aş vrea să fac în timpul liber, ceva la care mă pricep şi care mi-ar aduce satisfacţie şi mulţumire. În secunda de faţă jobul nu-mi dă aceste lucruri, deşi mi-am dat seama cât de folos mi-e şi jobul şi faptul că dimineaţa mă trezesc, nu stau la discuţii cu mine şi, indiferent cum mă simt în ziua aia, mă duc la un soldat pe front, la datorie.
  • chiar dacă va fi o formă de prefăcătorie, cu unele persoane voi avea doar discuţii formale.
Deocamdată, atât!

Sper ca aşa să fiu mereu:



Doamne, ajută!

P.S. Ieri am blocat postarea de comentarii la ultimul articol, pentru că mi s-a părut prea dureros ce am scris acolo. L-am trecut odată pe draft, apoi l-am publicat iar. Aveam nevoie să strig undeva durerea mea. Discutând cu Diana pe messenger, mi-am mai amintit nişte detalii din acele zile. Doamne, miluieşte-mă şi vindecă neputinţa mea de a ierta! Ce vreau să vă zic e că mă puteţi contacta oricând pe adresa de email care este postată aici. Zilele trecute chiar cineva mi-a scris să-mi zică să schimb tipul de font la litere pentru că e obositor la lecturat şi să mă încurajeze pentru ceea ce postez aici. Câteodată am nevoie de motivaţiile pe care mi le puteţi oferi voi. Mulţumesc şi nu ezitaţi să-mi scrieţi.

Saturday, March 11, 2017

8,11 şi început de martie.

8 martie, 11 martie, începutul lunii martie, martie an de an. E o lună în care amintirile vin cascadă, iar eu somatizez. Anul trecut mă durea burta foarte rău, fără o cauză, anul acesta am iar neplăceri suspecte în fix ceea ce mă face pe mine de sex feminin. E perioada în care sunt hiper-sensibilă, mă cert cu toate lumea, m-aş certa cu toată lumea, aş vrea lumea să fie blândă acum cu mine şi nu e. Şi nici n-are cine. Şi nici nu are de ce.

Aseară stăteam pe marginea patului şi rememoram. Pete de sânge, bălţi de sânge coagulat, ea sub un teanc de pături, nici vie, nici moartă, doar ne-prezentă. Mă spăl pe mâini cu spirt, dau cu Vanish peste petele de sânge de pe covor, în casă întuneric, mamaia îmi vorbeşte cum că nu se va mai face bine, doar cu un transplant... N-am înţeles aseară de ce, ziceam că a trecut şi 8 martie şi gata, să mă lase. Dar de fapt pe 10 spre 11 ea s-a dus.

Am 12 ani, nu trebuie să văd şi să aud scenele astea.

Ea nu vrea să se ducă la spital, probabil vrea să moară în casă.

Am 32 de ani şi mă întreb ce a fost cu ea în ziua aia. Ce o fi simţit, aproape moartă fiind, să trebuiască să strângă şi să spele prăpădul care se dezlănţuise din ea? Eu fac atac de panică dacă mă ia cu stare de vomă, dar ea să-şi fi văzut măruntaiele întinse în casă şi perspectiva ca noi, copii ei, să vedem desfăsurarea acelor scene de coşmar? Ce o fi fost cu tine, mamă?

Mie mi-e rău, mi-e gol, mi-e nimic, mi-e ne-suficient, mi-e neajuns. Doare singurătatea asta, doare golul ăsta anesteziat, doar încercarea mea de a-l îndopa cu mâncare, doar feminintatea mea, doare să fiu eu, doare să fii neînţeles. Doare.

Şi remeorez aceleaşi scene, frânturi dintr-o poveste mai amplă, de ce oi fi memorat doar aceste bucăţele?

Cum ne-am trezit din somn şi eu şi Dani în zbiarete lugubre, cu lumina aprinsă brusc, ca să desluşesc printre urlete că s-a dus, că a murit.

"Ce îneamnă a murit, Irina?

Înseamnă că nu mai vine acasă."

Discuţie între doi copii, 12 şi 9 ani.

Din secunda aia noi am fost ai nimănui. El, Dani, s-a dus şi el 3 ani mai târziu, ca apoi să rămân complet a nimănui. Rudele aveau familiile lor, mamaia avea vehea şi de dinaintea obsesie pentru cealaltă fată a ei şi a nepotului ei, tata pe mare, sau cu neînţelegerile lui pe care a refuzat cu obstinaţie să şi le rezolve, împovărându-mi şi mai mult viaţa, care a trebuit mereu s-o rezolv prin răni, psihiatrii, psihologi, drame, relaţii eşuate etc.

Apoi cum a intrat în casă. O fi fost 12, sau tot 11 martie? Cum a intrat în casă, nu în pijamale cum a plecat, ci îmbrăcată. Între 5 scânduri.

Mama mea.

Mama mea moartă.

Mama nu mai e.

Mama nu mai e.

Mama nu mai e.

Mama nu mai e.

Mama nu mai e.

În secunda asta urăsc şi doare tot.