Tuesday, August 30, 2016

Abundenţă la 31 de lei

Am început să ador pieţele de fructe şi legume. Zilele acestea am luat cu doar 31 de lei o grămadă de legume: ceapă roşie, morcovi, ardei gras, ardei capia, morcovi, roşii, dovlecel, vinete, porumb de fiert.

Vinetele le-am copt, la fel şi ardeii. Pentru că eu am bucătăria open space şi orice urmă de fum de la aragaz înseamnă să-mi afum toată casa, apelez mereu la cuptor. Acolo coc şi vinetele şi ardeii de obicei, le pun într-o tavă şi îi întorc când şi când.

Roşiile le-am mâncat salată, cu o parte din legume şi cu nişte fasole păstăi pe care o aveam în frigider am făcut o ciorbiţă de legume de vară (fierb legumele pe rând – ceapă, rădăcinoase, roşii, cartofi, dovlecel, nu pun ulei la final, însă acresc zeama asta cu borş). Verdeaţă am pus dintr-o glastră de pe terasă unde mi-a răsărit un fir de pătrunjel şi mărar. La fiert am pus şi două linguri dintr-un borcan de zarzavat primit anul trecut de la o prietenă.

Am păstrat un dovlecel să fac paste cu dovlecei.

Am varză pentru salată şi o salată iceberg, îmi place textura. Am păstrat şi o jumătate de ţelină tot pentru o viitoare salată. Am tot ros ca şoarecele la porumbul fiert. Am banane, dar am ras şi două felii de pâine cu gem de căpşuni făcut de ai mei, asta pentru că încerc să nu mai cumpăr dulciuri.

Azi am vrut să iau fructe, dar am zis să termin bananele şi cele două grepfruituri pe care le mai am. Mi-e tare ciudă să arunc mâncarea pentru că s-a stricat în frigider...


Pentru că mereu apuc să cumpăr mai multe legume decât pot consuma până se strică, eu când le toc sau le dau pe răzătoare pentru ce gătesc atunci, toc/rad tot, amestec legumele şi le pun în punguţe la congelator pentru viitoare ciorbiţe ultra-rapide la care doar adaug o ceapă curăţată pe loc şi cartofi, sau ce mai am atunci proaspăt în casă.

Ceea ce nu-mi lipseşte niciodată din casa: fructe şi legume de sezon în principiu, cantităţi mici, paste Barilla, suc de roşii (luam roşii tocate în suc la cutie, dar am înţeles că roşia fiind acidă-corozivă dizolvă efectiv cutia de metal şi nu prea e sănătos aşa), brânză, ouă, măsline, fasole fiartă sau năut fiert pentru salate la cutie, mai consum peşte şi mai iau când şi când alte alimente pe care vreau să le mănânc atunci, printre ele se pot găsi şi multe prostioare. Gătesc în catităţi mici şi gândesc totul în avans când e vorba de mâncare, ca să nu risipesc nici timp şi nici alimente. Mai nou beau ceai zilnic, două căni pe zi, dar am plante pentru ceaiuri pentru cel puţin încă un an...

Din lucrurile healthy aş mânca dimineaţa, prânz şi seară: rucola, grepfruit, varză murată, borş de peşte şi borş de pasăre de ţară, măsline naturale. Nu ştiu exact ce e la mijloc, dar când mănânc chestiile astea am o satisfacţie fantastică, ca şi cum dau ceva ultra preţios corpului :).

Cam atât despre mâncare :).

Monday, August 29, 2016

Gânduri la an

10 septembrie - din cartea "Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu"

Câtă vreme este ziuă

Priveghează și întărește ce a mai rămas și era să moară 
(Ap. 3, 2)

Când durerea voastră este gata să se prefacă în disperare, într-o suferință neostoită pentru ceea ce ați pierdut, aduceți-vă aminte de ceea ce aveți încă. Amintirea celor răposați nu trebuie să se șteargă din inima noastră, dragostea față de ei nu trebuie să înceteze, ci trebuie să se prefacă în dragoste de cei rămași în viață și să ne îndemne să slujim acestora, pomenindu-i pe răposați.

Când îi pierdem pe cei apropiați apar aproape inevitabil părerea de rău și căința pentru faptul că, atunci când erau în viață, nu i-am prețuit îndeajuns, nu i-am iubit îndeajuns, nu i-am mângâiat îndeajuns; ne doare să ne dăm seama că nu le-am oferit tot ce am fi putut și că acum nu mai putem îndrepta nimic! Nu trebuie să ne lăsăm însă copleșiți de sentimentele acestea, ci se cuvine să tragem din ele învățăminte.

Amintindu-ne de toate scăpările din trecut, să lucrăm cu mai multă râvnă în prezent, și atunci părerile de rău nu vor fi zadarnice, ci vor fi prefăcute în putere vie, în dragoste, prin dorința arzătoare de a ne dărui slujirii celor rămași alături de noi.

Ați pierdut mult? Gândiți-vă că puteți fi de folos multor altora. Câte lacrimi mai puteți șterge, câte suferințe mai puteți ușura, câte inimi singuratice mai puteți încălzi cu iubirea voastră! Vine noaptea, când nimeni nu poate să mai lucreze (Ioan 9,4). Lucrați așadar, cât timp este ziuă, și întăriți ce-a mai rămas.

Friday, August 26, 2016

Gânduri la împlinirea a 3 ani de serviciu

Zilele acestea fac fix 3 ani de când lucrez în acelaşi loc. Nu e chiar acelaşi loc unde m-am angajat în acel an, dar e vorba de acelaşi patron.

Multe lucruri s-au întâmplat în aceşti 3 ani şi mă minunez şi eu de una singură. Deşi zilele astea am fost plină de nervi şi lupte tot din cauza jobului, tot la limită să renunţ, eu fac 3 ani de când sunt în acelaşi loc de muncă. Şi asta înseamnă mult pentru mine. Înseamnă că:

  • timp de 3 ani de zile m-am prezentat zi de zi la serviciu. Moartă, coaptă, cu chef, fără chef, a trebuit să merg. Mi-am demonstrat mie că-s capabilă să fac ceva pe termen lung, că-s loială, mi-am dezvoltat diferite tipare de lucru la job şi în afara lui. 
  • pe final de aceşti trei ani mi-am dezvoltat tipare de a coopera cu stresul, cu tipare diferite de persoane, cu nervii şi supărările altora. Mi-am atins limite deosebite, iar într-un final am învăţat să o iau şi eu mai moale :).
  • acum la final de 3 ani de muncă simt că lucrurile pot creşte. În paralel cu aceşti trei ani, blogul îmi stă mărturie în direcţia căutărilor mele, abia acum simt că pot dezvolta nişte lucruri în direcţia pe care o vreau.
  • acum simt că îmi mai pot aloca încă (măcar) 3 ani ca să fac ceea ce-mi doresc cu adevărat. Simt că timpul e relativ, el trece oricum şi indiferent de forma pe care i-o dai tu. Poţi petrece 3 ani mergând la job, venind acasă, băgând seriale până adormi, apoi o iei de la capăt. Sau poţi folosi timpul liber pentru a te dezvolta în direcţia dorită de tine. Da, la mine puteţi da vina pe contextul meu de viaţă care îmi "permite" să fac una sau alta. Dar şi în cazul meu a face sau a nu face unele lucruri ţine doar de motivaţie şi în nici un caz de contextul meu de viaţă.
La sărbătorirea a 3 ani de job închin un pahar şi zic "La multi ani!"

P.S. Zilele astea mergeam cu maşina spre job şi mi-am zis its over.

Apoi pe drumul spre întoarcere am zis: ce atitudine de învingător vei dezvolta tu dacă fugi din faţa a ceea ce e mai greu pentru tine acum? Marea provocare pentru tine acum e sa faci lucrurile să meargă fix în contextul acesta dificil de viaţă... 

Deci sper să-mi revin curând definitiv, nu de alta dar începe şcoala :).


Monday, August 22, 2016

Artă murală, pictură laică și bijuterii minunate - artista plastică Popa Camelia

Seria postărilor privind antreprenoriatul continuă. De data aceasta cu pictorița Camelia Popa pe care am cunoscut-o tot în online :). Multă vreme i-am admirat creațiile, iar acum sunt fan declarat al bijuteriilor lucrate de Camelia, după ce am achiziționat un colier și două perechi de cercei și am constatat că nu doar pune cap la cap pietre semiprețioase, ci creează povești prin culoare și formă!





Nu vă uitați prea mult la acest set, e al meu... :D




Nu vă uitați prea mult nici la ei, sunt ai mei!





Cum a început povestea artistei plastice Camelia Popa?

Am început să pictez de foarte mică. De pe la 2 -3 ani, măzgăleam pereţii prin casă. Am urmat Şcoala de Arte frumoase din Galaţi, apoi liceul ''Dimitrie Cuclin'' secţia grafică. Am continuat cu Academia de Arte - Bucureşti - secţia Artă Monumentală şi Design. După absolvire am plecat în Italia, cu soţul meu, unde am executat o serie de fresce bizantine în spaţiu catolic. Am lucrat şi în alte ţări icoane, în mod special şi fresce. Apoi în 2010 ne-am întors în ţară. Fiind însărcinată cu al 2-lea băieţel, am hotărât să rămân acasă iar soţul să lucreze mai departe pe schelă.  



De ce pictură şi bijuterie? Ai opta şi pentru alte ramuri ale artei şi dacă da, pentru care anume?


Aşa a luat viaţă un nou drum, al picturii de şevalet şi în paralel - bijuteria - ca modalitate de exprimare plastică şi compoziţională. Diversitatea pietrelor prin formă şi culoare m-au provocat a găsi un limbaj nou.

Ce te inspiră în procesul tău de lucru?

Aceste pietre naturale mă ajută să găsesc noi nuanţe, culori şi forme pentru realizarea unor compoziţii iconografice şi de şevalet.Deci ma inspira!!!  si nu numai.  Natura ma inspira profund,deconectandu-ma si aduce echilibru sufletesc.



Ce program de lucru ai/cum lucrezi? (Ore preferate, locație, atmosferă, trucuri care te inspiră să lucrezi mai cu sârg)

 Din cauza solicitării familiei nu am un program stabil de lucru, însă caut să lucrez zi de zi măcar 2-3 ore. E ca rugăciunea, dacă o sari o zi, rămâne un gol.



Ce sfat ai da celor care își doresc să se apuce de o activitate creativă dar nu au curaj?


Cei care doresc să facă acest lucru  - să picteze - trebuie doar ... să înceapă și să rămânaă consecvenți!   





Pe Cami o găsiți cu minunățiile pe care le lucrează pe Facebook: 


Până pe data de 22 septembrie Camelia oferă un discount de 15% la achiziționarea bijuteriilor sau a tablourilor sale. Tot ce trebuie să faceți este să îi menționați codul DELAMARE15%OFF


Saturday, August 20, 2016

Cum să devii MAGICIAN (1)

Deschid cartea "Dragostea - cum să o dobândim, cum să o păstrăm" de Dimtry Semenik cu alte gânduri decât cele care vor fi aşternute mai jos şi dau peste această reţetă. Cum devenim magicieni? Notez mai jos secretul. Nu vă speriaţi, textul e ultra-ortodox :)




1. HĂRNICIA

- sunt mulţi oameni pentru care aproape orice lucru li se pare greu. Aceasa este o stare nesănătoasă, pe care trebuie neapărat, cu orice preţ, să o depăşim, dacă vrem să ne trăim viaţa cu bucurie şi cu rost pentru noi înşine şi pentru ceilalţi.
- dacă nu aţi avut parte de nişte părinţi care, înţelegând ce moştenire preţioasă este hărnicia pentru copil, v-au pus să munciţi din copilărie în casă, la ţară, în sport sau la învăţătură, veţi fi nevoiţi să vă "încărcaţi" singuri, să vă fixaţi un scop interesant: ori să învăţaţi ceva, ori să faceţi ceva. Cu cât sunteţi mai leneşi, cu atât vă aduce mai mult folos munca după grafic.
- foarte de dorit, practic obligatoriu este să faceţi un sport - un sport unde, în primul rând, să existe un antrenor dur şi pretenţios, iar în al doilea rând să vă fie solicitată capacitatea de rezistenţă.
- majoritatea sporturilor sunt potrivite pentru deprinderea hărniciei, fiindcă te obligă să treci peste "nu pot"
- prin ce este valoros sportul? Nu numai prin aceea că facem ceva depăşindu-ne slăbiciunea ci şi prin aceea că facem asta cu corpul nostru.
- omul constă din duh, suflet şi trup. Duhul este putere ce umple sufletul de energie şi raţiune. Sufletul conduce trupul. Trupul pare a fi o parte pasivă, dependentă, a persoanei umane, care n-ar trebui să ne creeze probleme deosebite. Lucrurile nu stau însă deloc aşa. Trupul leneş, răsfăţat, e o povară pentru suflet şi o frână în calea oricărei activităţi. (...) Sportul ne învaţă trupul să muncească cu un coeficient înalt de eficacitate, adică să ceară puţin şi să dea sufletului nostru mult. Omul care face sport cu moderaţie are mai mult timp şi mai multe forţe pentru orice ocupaţie, simte, ca să zic aşa, bucurie în muşchii săi, pe când omul răsfăţat, care nu-şi oboseşte trupul, se simte obosit mereu. Sportul transferă trupul din vrăjmaş (trădător) în prieten (aliat).
- a vă disciplina, a vă forma deprinderea efortului, nu este însă suficient pentru a deveni harnici cu adevărat. Trebuie să faceţi în aşa fel încât să vreţi să faceţi eforturi.
- orice om ştie senzaţia aceea când nu îţi vine să faci nimic. Pentru mulţi, aceasta este o stare permanentă. Trebuie neapărat să ne luptăm cu ea, fiindcă nu numai că ne chinuie, ci ne şi lipseşte de capacitatea de muncă.

E vorba de cartea aceasta.

Wednesday, August 17, 2016

Închidem cutia (cu cuvinte)

În primăvara anului 2012 deschideam Blogul de la mare. Acest blog este pentru mine un intermezzo între o viaţă veche şi una nouă.

Îmi aduc aminte şi acum argumentul cu care am pornit la acest drum, argumentul care a stat în spatele a tot ceea ce s-a pus mai apoi aici.

În urmă cu încă un an deschiderii blogului, mai exact în 2011, se declanşa lucrul care trebuia să aibă loc cu mult timp înainte, în copilărie, dar care a vrut el să aibă loc când eu eram suficient de mare cât să pot trata matur problema. Nu intru în detalii, dar a fost vorba de o tristețe fără precedent și cu alte simptome... Pentru că eram fără serviciu, cu mult timp la dispoziţie, cu motivaţie sub nivelul mării, cu o deznădejde şi mai sub nivelul mării, am deschis acest blog.

Dorinţa mea ascunsă era să zic, într-un fel sau altul, prin ce trec. Nu am putut şi am încercat să ascund acest detaliu al vieţii mele cât mai bine. Timpul trecea, eu eram mai bine. În mai 2013 am simţit efectiv că m-am vindecat, a fost o chestie pe care am simţit-o real, ca pe ceva pe care am pus mâna. Lucrurile s-au aşezat în viaţa mea, m-am mutat de la ai mei, mi-am găsit de lucru, am devenit treptat o persoană mai bună din multe puncte de vedere, am evoluat.

Pentru că atunci când eşti în groapă şi, oh, cât ştiu cum e acolo, lucrul pe care ai vrea să-l afli mai repede e că există speranţă. Că ceea ce simţi nu e definitiv, că poţi şi te vei face bine. Prezentând atât de mult introspecţiile astea interioare, micile mele reuşite, am vrut să fiu mâna care poate cândva, undeva, va scoate pe cineva din groapă. Acesta a fost singurul lucru pe care mi l-am dorit deschizându-mi inima în această manieră. Chiar am o prietenă care mă ştie cap-coadă şi-mi spune să-mi fac un blog în engleză, ca să pot ajuta pe cât mai mulţi cu mărturia mea. N-am s-o fac, deşi am încercat.

Lucrurile prin care am trecut eu în viaţă sunt chiar soft comparate cu ale altora. Dar acesta a fost traseul meu, lecţia mea, drumul meu. Şi nu am vrut decât să ajut, dacă se poate să ajuţi şi vindeci pe altul prin cuvânt. Din acest motiv, treptat, s-a instaurat aici o categorie de jurnal numită "cutia cu cuvinte".

E adevărat că am scris în această categorie nu o dată aici dintr-un impuls, dintr-o emoţie. Eu care evit atât de mult emoţiile şi impulsivitatea, am comis acest sacrilegiu aici. M-am gândit deseori dacă nu cumva fac rău în loc de bine, dacă nu inspir să fiu judecată, dacă nu stimulez neputinţele altora, dacă nu sunt criticată, ridiculizată, luată în râs. E posibil ca acesta să fi fost efectul într-o proporţie mai mare decât ce speram eu să fac din acest blog, din această categorie.

Aşa că, zic eu, e mai bine să închid azi cutia cu cuvinte. Vor fi trecute în draft toate postările din această categorie, categoria cea mai bogată de pe blogul meu. Am să încerc cu această ocazie să-mi mut atenţia pe alte lucruri mai constructive pentru mine şi mai utile publicului acestui blog.

Cu mulţumire pentru înţelegere,

Irina

Thursday, August 4, 2016

Jurnal de recunoştinţă



Recunoscătoare pentru luciditate, pentru maturitate, pentru că mi-a dat Dumnezeu şansa unică de a privi în sufletul meu (şi încă nu privesc decât pe straturile superioare ale lui!). Recunoscătoare că lucrurile sunt foarte limpezi, îţi trebuie doar curaj să le priveşti cum sunt, nu fabricate de mintea ta care le vrea într-un fel sau altul, minte care e în stare să se mintă cu cele mai meşteşugite minciuni ca să iasă aşa cum le-a ticluit ea. Recunoscătoare pentru clipa de faţă, pentru viaţa aşa cum e ea acum şi aici, recunoscătoare pentru că nu mi-e dor de nimic din trecut şi nu tânjesc după nimic. La mine totul e ca vinul, cu fiecare an e din ce în ce mai bun-bine.

Mulţumesc!